Sfanta Treime
Crestinii ortodocsi slavesc pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh—Sfanta Treime, singurul Dumnezeu. Urmand Sfintele Scripturi si invatatura Sfintilor Parinti, Biserica Ortodoxa marturiseste ca Sfanta Treime inseamna trei Persoane (ipostasuri), care impartasesc aceeasi substanta sau natura (gr. ousia). Aceasta credinta poate sa para paradoxala, dar acesta este modul in care Dumnezeu ni S-a revelat. Toate cele trei Persoane sunt cosubstantiale Una cu Cealalta, va sa zica, Ele sunt de aceeasi esenta (gr. homoousios) si coeterne. Nu a existat niciodata un timp in care Una dintre Persoanele Treimii sa nu fi existat. Dumnezeu este dincolo si inainte de timp si totusi lucreaza inauntrul timpului, miscandu-Se si vorbindu-ne in cadrul istoriei.
Dumnezeu nu este o substanta impersonala sau doar o "mare forta", ci, mai degraba, fiecare dintre Persoanele Divine este in legatura personala, de iubire: intratrinitara, pe de o parte, si cu creatia, pe de alta parte. Dumnezeu nu este un nume pentru trei zei (i.e. politeism), ci, dimpotriva, credinta Ortodoxa este monoteista si, in acelasi timp, trinitariana. Dumnezeul Bisericii Crestin-Ortodoxe este Dumnezeul lui Avraam, Isaac si Iacov, adica "cel viu", care lucreaza in creatia Sa: EU SUNT care s-a revelat pe Sine lui Moise, in rugul aprins ("Eu sunt Cel ce sunt" - Exodul 3, 14).
Sursa si unitatea Sfintei Treimi este Tatal, din care se naste fara de timp Fiul si din care purcede Sfantul Duh. Astfel, Tatal este, in acelasi timp, fundamentul unitatii Sfintei Treimi, cat si al distinctiei. A incerca sa intelegi nenasterea (Tatal), nasterea (Fiul), sau purcederea (Duhul Sfant) conduce la nebunie, spune Sfantul Grigorie Teologul, si, astfel, Biserica se apropie de Dumnezeu in mister divin, apofatic, fiind multumita sa-L intalneasca personal pe Dumnezeu si sa realizeze, in acelasi timp, neputinta mintii umane de a-L intelege.
Afirmatia principala despre ceea ce crede Biserica despre Dumnezeu este gasita in Crezul Niceo-Constantinopolitan.
Dogma Sfintei Treimi:
Prin urmare, noi credem intr-un singur Dumnezeu, intr-un singur principiu, fara de inceput, necreat, nenascut, nepieritor si nemuritor, vesnic, infinit, necircumscris, nemarginit, infinit de puternic, simplu, necompus, necorporal, nestricacios, impasibil, imuabil, neprefacut, nevazut, izvorul bunatatii si al dreptatii, lumina spirituala, inaccesibil; putere, care nu se poate cunoaste cu nici o masura, ci se masoara numai cu propria ei vointa. Caci poate pe toate cate le voieste. Creeaza toate fapturile, vazute si nevazute, le tine si le conserva pe toate, poarta grija de toate, le stapaneste pe toate, le conduce si imparateste peste ele in o imparatie fara de sfarsit si nemuritoare fara sa aiba potrivnic, pe toate le umple si nu este cuprins de nimic, ba mai mult, ea cuprinde universul, il tine si il domina. Strabate toate fiintele fara sa se intineze, este mai presus de toate, este in afara de orice fiinta, pentru ca este suprafiintiala, mai presus de cele ce sunt, mai presus de Dumnezeire, mai presus de bine, mai presus de desavarsire. Ea delimiteaza toate incepatoriile si toate cetele si sta mai presus de orice incepatorie si ceata, este mai presus de fiinta, de viata, de cuvant, de idee. Este insasi lumina, insasi bunatatea, insasi viata, insasi fiinta, pentru ca nu are existenta sau ceva din cele ce sunt de la altcineva. El este izvorul existentei pentru cele care exista, al vietii pentru cei vii, al ratiunii pentru cei care participa la ratiune si pentru toti cauza bunatatilor.Cunoaste toate inainte de facerea lor.
Credem intr-o singura fiinta, intr-o singura Dumnezeire, intr-o singura putere, intr-o singura vointa, intr-o singura activitate, intr-un singur principiu, intr-o singura stapanire, intr-o singura domnie, intr-o singura imparatie, cunoscuta in trei ipostase desavarsite, dar adorata intr-o singura inchinaciune, marturisita si adorata de toata faptura rationala. Ipostasele sunt unite fara sa se amestece si despartite fara sa se desparta, lucru care pare si absurd.
Credem in Tatal si in Fiul si in Sfantul Duh, in care ne-am si botezat. Caci astfel a poruncit Domnul apostolilor sa boteze, zicand: "Botezandu-i pe ei in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh" (Matei 28, 19)
Credem intr-unul Tatal, principiul si cauza tuturora; nu s-a nascut din cineva; singurul care exista necauzat si nenascut; este facatorul tuturora. Este prin fire Tatal singurului Unuia-Nascut, Fiul Sau, Domnul si Dumnezeul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos si purcedatorul prea Sfantului Duh.
Credem si intr-unul Fiul lui Dumnezeu, Unul-Nascut, Domnul nostru Iisus Hristos, care s-a nascut din Tatal inainte de toti vecii, lumina din lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut nu facut, deofiinta cu Tatal, prin care toate s-au facut. Cand spunem ca Fiul este mai inainte de toti vecii, aratam ca nasterea Lui este in afara de timp si fara de inceput. Caci Fiul lui Dumnezeu, "stralucirea slavei, chipul ipostasei Tatalui" , intelepciunea si puterea cea vie , Cuvantul lui cel enipostatic, icoana substantiala, desavarsita si vie a nevazutului Dumnezeu , nu a fost adus din neexistenta la existenta, ci a fost totdeauna impreuna cu Tatal si in Tatal, nascut din el din vesnicie si fara de inceput. Caci n-a fost candva Tatal, cand n-a fost Fiul, ci odata cu Tatal si Fiul, care s-a nascut din El. Caci Dumnezeu nu s-ar putea numi Tata, fara de Fiu. Iar daca ar fi fara sa aiba Fiu, n-ar fi Tata. Si daca ar avea mai pe urma Fiu, ar deveni mai pe urma Tata, nefiind inainte de aceasta Tata, si astfel s-a schimbat din a nu fi Tata in a deveni Tata, lucru mai rau decat orice blasfemie. Caci este cu neputinta sa spunem ca Dumnezeu este lipsit de facultatea fireasca de a naste. Iar facultatea de a naste consta in a naste din El, adica din propria Sa fiinta ceva asemenea cu El dupa fire. Este insa necucernic sa spunem cu privire la nasterea Fiului ca a mijlocit oarecare vreme si ca existenta Fiului este posterioara existentei Tatalui. Deoarece spunem ca nasterea Fiului este din El, adica din natura Tatalui. Iar daca admitem ca Fiul nu coexista dintru inceput cu Tatal, din care este nascut, atunci introducem o schimbare in ipostasa Tatalui, anume ca nefiind dintru inceput Tata a devenit pe urma Tata. In adevar, chiar daca lumea s-a facut pe urma, totusi nu s-a facut din fiinta lui Dumnezeu. Ea a fost adusa, prin vointa si prin puterea Lui, de la neexistenta la existenta; dar prin aceasta nu urmeaza o schimbare a firii lui Dumnezeu. Nasterea este actul prin care se scoate din fiinta celui care naste cel ce se naste asemenea cu el dupa fiinta. Zidirea si crearea, insa, este un act extern, in care ceea ce se zideste si se creeaza nu provine din fiinta celui care zideste si creeaza, ci este cu totul deosebit de el.
De asemenea, credem si in unul Sfantul Duh, Domnul si facatorul de viata, care purcede din Tatal si se odihneste in Fiul, impreuna inchinat si slavit cu Tatal si cu Fiul, ca fiind de aceeasi fiinta si coetern. Credem in Duhul cel din Dumnezeu, cel drept, cel conducator, izvorul intelepciunii, al vietii si al sfinteniei. El este si se numeste Dumnezeu impreuna cu Tatal si cu Fiul; nezidit, desavarsit, creator, atotstapanitor, atoatelucrator, atotputernic, nemarginit in purtare; El stapaneste intreaga zidire, dar nu este stapanit; indumnezeieste, dar nu se indumnezeieste; desavarseste, dar nu se desavarseste; impartaseste dar nu se impartaseste; sfinteste, dar nu se sfinteste; mangaietor, deoarece primeste rugaciunile tuturor; in toate asemenea Tatalui si Fiului; purces din Tatal si dat prin Fiul, este primit de toata zidirea. Zideste prin El insusi, da fiinta universului, sfinteste si tine.
Enipostatic, exista in propria lui ipostasa, nedespartit si neseparat de Tatal si Fiul, avand toate cate are Tatal si Fiul afara de nenastere si nastere. Tatal este necauzat si nenascut, caci nu este din cineva: El isi are existenta de la El insusi si nici nu are de la altul ceva din ceea ce are, ba, mai mult, El este in chip firesc principiul si cauza modului de existenta a tuturor. Fiul este din Tatal prin nastere. Duhul Sfint si El este din Tatal, dar nu prin nastere, ci prin purcedere. Noi cunoastem ca exista deosebire intre nastere si purcedere, dar care este felul deosebirii nu stim deloc. Nasterea Fiului din Tatal si purcederea Sfantului Duh sunt simultane. Asadar, toate cate le are Fiul si Duhul, le are de la Tatal, si insasi existenta. Daca nu este Tatal nu este nici Fiul si nici Duhul. Si daca Tatal nu are ceva, nu are nici Fiul, nici Duhul. Si din cauza Tatalui, adica din cauza ca exista Tatal, exista si Fiul si Duhul. Si din cauza Tatalui, si Fiul si Duhul au pe toate cate le au, adica din pricina ca Tatal le are pe acestea, afara de nenastere, de nastere si de purcedere. Caci cele trei sfinte ipostase se deosebesc unele de altele numai in aceste insusiri ipostatice. Ele nu se deosebesc prin fiinta, ci se deosebesc fara despartire prin caracteristica propriei ipostase.
Spunem ca fiecare din cele trei ipostase are o ipostasa desavarsita, ca sa nu admitem o fire compusa desavarsita din trei ipostase nedesavarsite, ci o singura fiinta, in trei ipostase desavarsite, simpla, mai presus de desavarsire si mai inainte de desavarsire. Caci tot ceea ce este format din lucruri nedesavarsite este negresit compus. Dar din ipostase desavarsite este cu neputinta sa avem ceva compus. Pentru aceea nici nu spunem ca specia este din ipostase, ci in ipostase. Spunem ca sunt nedesavarsite acelea care nu pastreaza specia lucrului savarsit din ele. Piatra, lemnul si fierul fiecare in sine, potrivit naturii lor proprii, sunt desavarsite; dar raportate la cladirea facuta din ele, fiecare este nedesavarsita, caci nu este fiecare din ele in sine cladire.
Multumim: orthodoxwiki.org
|