A fost vreme de o suta patruzeci de ani loc de inchinaciune si de rugaciune pentru cele cateva zeci de familii din Dealu Babii. A fost construita din lemn. Asa cum mai sunt inca biserici care dainuie de pe vremurile acelea.
Bisericuta de lemn din Dealu Babii, aflata de dealul de mai sus de caminul cultural langa care se tin nedeile, dateaza din 1870. "Luna si ziua nu se cunosc", spune parintele Manasuc Zgarcea, care slujeste aici din anul 2000. Ce se cunoaste insa precis, fiindca este trecut pe o placa comemorativa, este faptul ca la 26 iunie 2010, s-au sarbatorit 30 de ani de la sfintirea actualei biserici.
Din punct de vedere arhitectural, este un edificiu conpus dintr-un altar pentagonal, decrosat, sub forma unei nave dreptunghiulare, avand la interior naos si pronaos. Clopotnita este de tip turna, prevazut cu un coif piramidal. Pictura a fost realizata de catre pictorul Petru Iacobescu, in tehnica "tempera", in anul 1980.
Resfintirea sfantului lacas s-a facut in data de 2 noiembrie 2011. Sfintirea cu Marele Mir, folosit doar in astfel de ocazii, s-a facut de catre Preasfintitul Episcop Gurie Georgiu al Devei si Hunedoarei si de catre Preasfintitul Siluan, Episcopul crestinilor ortodocsi din Ungaria, ajutati de un sobor impresionant de preoti.
Multumiri:
Parohia Sfintii Romani Vulcan
Ziarul Vaii Jiului
Parohia Ortodoxa Romana Centrul Vechi Vulcan